Endometrioza nu este suficient de cunoscută nici de public, și nici de o bună parte din medici.
Până la punerea unui diagnostic corect, femeile așteaptă chiar și șase-zece ani pentru că ele au tendința să neglijeze dismenoreea (durerea la menstruație), dispareunia (durerea la contact sexual), infertilitatea și alte simptome.
Multe femei află că au endometrioza pentru că se prezintă la medic pentru infertilitate.
Stiați că?
⦁ 50% din femeile infertile au leziuni date de endometrioză
⦁ 30-50% din femeile cu endometrioză nu pot obține o sarcină pe cale naturală
Endometrioza a fost mult timp “Cenușăreasa” bolilor ginecologice, puțin cunoscută și de multe ori neglijată, însă realitatea este că endometrioza afectează 176 milioane de femei în întreaga lume. Rata de sarcină la o femeie cu endometrioză variază între 2-10% ceea ce este extrem de grav.
LAPAROSCOPIA este cea mai bună metodă de diagnostic a endometriozei.
Desigur, ecografia transvaginala și RMN-ul cu protocol de endometrioză sunt de multe ori suficiente pentru a pune un diagnostic corect, însă laparoscopia permite vizualizarea directă a leziunilor de endometrioza și excizia (îndepărtarea) acestora. Tratamentul corect și complet al endometriozei crește rata de sarcină.
Trebuie subliniată importanța tratamentului laparoscopic CORECT ȘI COMPLET al endometriozei, pentru că pentru acest lucru este absolut necesară prezența unui medic ginecolog specializat în tratamentul endometriozei și a unui chirurg generalist. Endometrioza poate afecta ORICE organ din corp, de aceea pentru un tratament complet prezența medicului chirurg general este obligatorie.
În toată lumea se vorbește despre “one time surgery”, ceea ce înseamnă că trebuie făcută o singură operație corectă și completă și nu mai multe intervenții incomplete. De exemplu dacă scoatem un chist endometriozic de pe ovar nu înseamnă că am vindecat endometrioza. Mai mult decât atât, scoaterea unui chist de pe ovar determină scăderea rezervei ovariene (șanse mai scăzute de sarcina).
De aceea este extrem de important ca decizia terapeutică (operația laparoscopică) să fie luată în echipă multidisciplinară: medic ginecolog specialist în infertilitate, medic ginecolog specialist în tratamentul chirurgical al endometriozei, medic radiolog și medic anestezist.
Dacă această echipă este consultată, de multe ori vi se va recomandă o procedura de fertilizare în vitro (FIV) ÎNAINTEA operației. Scopul este extragerea unui număr cât mai mare de ovocite (sinonim cu rata mai mare de sarcina) prin FIV și abia APOI tratamentul chirurgical. Cum spuneam, aceasta este o conduită corectă pentru că uneori operația atrage cu sine scăderea rezervei ovariene, adică rate mai mici de sarcină.
RATA DE OBȚINERE A SARCINII POST TRATAMENT CHIRURGICAL este de:
- 57% ÎN ENDOMETRIOZA MODERATĂ
- 52% ÎN ENDOMETRIOZA SEVERĂ
RATA DE OBTINERE A SARCINII IN MANAGEMENTUL EXPECTATIV (așteptăm să treacă timpul fără să facem nimic) este de:
- 33% ÎN ENDOMETRIOZA MODERATĂ
- 0% ÎN ENDOMETRIOZA SEVERĂ
NU AU FOST DOVEDITE BENEFICIILE TRATAMENTELOR CU SUPLIMENTE ALIMENTARE SAU MEDICINĂ ALTERNATIVĂ. CU TOATE ACESTEA, UNELE PACIENTE POT RELATA ÎMBUNĂTĂȚIREA SIMPTOMATOLOGIEI.
Missmer SA, Hankinson SE, Spiegelman D, Barbieri RL, Marshall LM,Hunter DJ. Incidence of laparoscopically confirmed endometriosis by demographic, anthropometric, and lifestyle factors. Am J Epidemiol 2004
Hughes EG, Fedorkow DM, Collins JA. A quantitative overview of controlled trials in endometriosis-associated infertility. Fertil Steril 1993